Tresar, eu sunt cel care ajunge la mine,/căci acum tot eu cu alţi ochi privesc. (Samuel Beckett)

        Scrisul şi desenul au la bază gestul ca martor/rezultat al tensiunii şi relaxării ritmice a mâinilor (aşadar, ritm şi ecou), iar lectura – cu toate variatele ei tipuri, de la lectura textului la lectura imaginii – este, mai întâi, o formă de a vedea, apoi de a înţelege şi, în final, de a fi. Gestul reclamă un subtil joc cu linia (element plastic şi caligrafic deopotrivă) care traduce dinamismul interior şi devine o modalitate de a da formă ideilor, gândurilor, de a face vizibilă lumea noastră interioară desenată de întâlnirile cu lectura. Cel care citeşte, se găseşte mereu în ipostaza de a fi împreună cu, acea tensiune interpretativă care îl determină să ia în posesie textul sau imaginea, să le interiorizeze, să le dea sens şi apoi, la rândul lui, să creeze sens.

        Lectura reclamă întotdeauna simbolistica dublului care se traduce atât prin relaţia creator-receptor, cât şi prin legătura dintre lumea noastră interioară plurală şi viaţă. Şi aceasta este, poate, definiţia armoniei ca principiu ordonator al universului. Armonia este secţiunea de aur, e spirala ca o continuă promisiune a dezvoltării, a descoperirii sinelui şi a lumii prin lectură – cuvânt şi imagine.

        Lectura şi cele şase niveluri ale ei pot fi simbolizate de spirală ca formă primordială: cu fiecare nivel, cu fiecare cerc, se adaugă o nouă achiziţie, iar aceasta înseamnă o nouă înţelegere a lumii/a lumilor. Când citeşti, de fapt te citeşti, te deschizi apoi spre celălalt, trasezi, cu creta, o linie între tine şi tine, între tine şi viaţă. Linia curbă (pe care spirala o cheamă) este o reprezentare idealizată a realităţii, mişcare şi sugestie a mişcării interioare, amprenta colorată a stărilor noastre afective. Cititorul de acum este îmblânzitorul modern de semne, devine el însuşi amprenta-spirală a lumii pe care o locuieşte şi care îl locuieşte, la rândul ei. Lumea/viaţa este o permanentă rescriere a treptelor pe care, interior, le urcăm, un traseu ce promite a se desfăşura infinit, vertical şi care primeşte culori-esenţă, mărturii ale tuturor cuvintelor şi imaginilor de sub piele, cu ritmul şi vocile lor.